Edith Torony “Vertical Absorption” @ Calpe Gallery
2 – 20 septembrie 2014
Curator Călin Petcana

Vernisaj marţi, 2 septembrie 2014, ora 19.


Tânara artistă Edith Torony (n. 1988) se prezintă la Calpe Gallery cu un solo-show de pictură şi fotografie “Vertical Absorption”, probă a efortului depus în ultimii 4 ani, după finalizarea studiilor, şi urmare a premiului oferit de Calpe Gallery la Salonul Artelor Vizuale din 2013.


“Prezentă în lucrările mele este căutarea perpetuă, manifestarea unei dorinţe de a gândi diferit şi de a mă dezvolta ca explorator vizual. Simplitatea este valoroasă pentru mine, la fel ca şi contradicţiile. Ideile se nasc oriunde, dar se dezvoltă mai bine în singurătate. Îmi place să reconstruiesc lumea, fragmente din realitate, să le izolez de propriul context, reducând totul la ceea ce este esenţial, astfel ca subiectul, prin deposedarea de sensul iniţial, să pară că există acolo de multă vreme, foarte natural, aşteptând doar să fie vazut astfel / altfel.”
“Seria "Vertical Absorption" poate avea un caracter mai spiritual datorită tendinţei de ascensiune, a verticalităţii. Am încercat să surprind în lucrările mele o latură metafizică, de izolare în spaţii goale, ale unor manifestări ale psihicului sau imprevizibilului asupra realităţii. Fâşii, fragmente se ridică spre înalt. Este vorba de o corespondenţă între teluric şi celest, o descompunere atât fizică cât şi psihică ce se dizolvă, este absorbită în infinit. Întotdeauna m-a interesat unde merg, după ce nu mai existăm fizic, toate informaţile şi amintirile pe care le memorăm sau le moştenim odată cu inconştientul colectiv.”
“Mă regăsesc undeva într-o lume capitalistă, acaparată de tehnologie, întorcându-mă la o sursă veche, într-un unghi îndepărtat şi abstract raportat la un background cultural arhaic, căutând verticalitatea necesară acestor timpuri.”
 - Edith Torony

Orar marţi – vineri 16 – 20, sâmbătă 11 – 15.

 

 

 

Edith Torony
Vertical Absorption

 

 

 

 

 

Bastion Theresia corp D Timisoara
2 - 20 septembrie 2014