23 septembrie – 11 octombrie 2014

Vernisaj marţi, 23 septembrie 2014, ora 19
Prezintă Dana Sarmeş

“Artiştii grupului fără nume au în comun un orizont spiritual profund şi o conştiinţă artistică de tip creator.
O grupare culturală atât de puternică lansează, în mod cert, un mesaj particular şi stârneşte un interes pe măsură. Indiferent care ar fi raţiunile imediate care stau la originea acestor coagulări de forţe, priveşte nu atât conţinutul acestora, cât asumarea şi explicitarea unor interese în domeniul artelor vizuale. Cum este posibil ca aceşti artişti, care vin din zone estetice complet diferite, care se exprimă singular şi solitar, cu o solidă retorică personală, cu o bogată istorie contextuală şi individuală, să formeze acest grup? Aceşti artişti din generaţii diferite, cu interese şi cu filosofii diferite, ideologii artistice şi din orizonturi estetice foarte diferite, sunt compatibili prin încercarea de a depăşi stadiul actual al creaţiei. Dacă ar trebui să restrângem totul la o singură formulă, aceasta nu ar putea fi decât exigenţa înaltă a unei vivacităţi estetice.
Genurile prezente în expoziţie sunt doar cele tradiţionale pictură, sculptură – cultul formei, al luminii transparente, deci implicit al unei cromatici subtile, şi nu în ultimul rând al armoniei compoziţionale. Artistul trebuie să se regăsească pe sine, coerenţa lăuntrică a creaţiei, autenticitatea sentimentelor, consecvenţa şi siguranţa exprimării, un amestec de realism şi de observaţie riguroasă, un melanj între contemplaţia activă şi studiu asupra obiectului.
Performanţa de ansamblu a unei asemenea expoziţii este, dincolo de elementele deja enumerate, capacitatea de a oferi un model, aproape ireal, de rafinament al gândirii plastice şi al execuţiei tehnice.
Pictura Florentinei Voichi este unitară stilistic, spectaculoasă cromatic, gândită coerent, novatoare şi de o impecabilă acurateţe tehnică. Construieşte cu minuţiozitate existenţe fragile până la transparenţă, într-o lumină vesperală. O investigaţie în interiorul tabloului devine pur şi simplu fascinantă. Privitorul este purtat cu multă discreţie, dar cu tot atâta siguranţă, în toate dimensiunile imaginii, de la cele imediate, materiale, şi până la cele imponderale, simbolice sau spirituale. Umanul în pictura Florentinei este exprimat fără ambiguităţi, cu noţiuni explicite şi asumat lucid. În expresii dense şi puternice avem un discurs al picturii ca formă a posesiunii mistice.
Georgiana Manea Josan reconectează limbajul la nevoile fireşti de exprimare ale picturii. Cu gesturi dezinhibate din punctul de vedere al convenţiilor artistice, auster cromatizată, sau vital, accentul cade întotdeauna pe concept. Sensibile şi glaciale în acelaşi timp, lucrate în amănunt şi stăpânite în ansamblu, artista îşi propune să armonizeze observaţia directă cu modelul interior, redefinindu-şi de fiecare dată registrul formal şi expresiv. Pictura Giorgianei consumă experienţe vaste, de la decorativismul artei 1900, la semiotica arborelui sefirotic, până la corporalitatea formei artistice şi puterea de seducţie a imaginii.
Flora Răducan are o certă sensibilitate faţă de temă cerurilor şi ca exerciţiu plastic propriu-zis, şi ca studiu de lumină. Nimic nu se potriveşte mai bine naturii profunde a artistei, a generozităţii ei senzoriale. Ea colorează tema în tonurile propriului său temperament, care îi oferă nenumărate posibilităţi de a diferenţia substanţe, densităţi, tonuri, saturaţii, texturi, într-o nesfârşită luptă cu limita. Arta ei se sprijină direct pe repere ale realului şi nu pe construcţii imaginare, intuind sugestiile peisagistice, pe care ulterior le distilează cu un extrem rafinament, le decantează şi, mai apoi, le dezvăluie cu o multă delicateţe.
Ştefan Pelmuş are imperativ nevoie de mistere. Arsenalul său zoomorf este situat în imaginarul bestiarelor medievale, labirintice, cu divinităţi ornitomorfe, ihtiomorfe, ofidiene, leontomorfe. Prin pictură artistul caută şi îşi exersează libertatea pe spaţii expresive întortochiate, necenzurate şi nesupuse unei ordini artificiale. Este capabil de a investi culoarea, în ipostaza ei de ton şi de tuşă, cu cele mai rafinate şi mai nuanţate valori. Este o pictură frământată, înspăimântată de limitele cunoaşterii şi de relativitatea lumilor posibile. Este o pictură a codificării figurative ca simplu pariu al limbajului. Această repetiţie de semne suficientă sieşi, care împinge meditaţia către misterul unor coduri corupte şi care, din punct de vedere logic, este un factor de confuzie şi dezordine, are la o mai atentă lectură, asocierea semnului analitic cu sinteza cromatică. O sete a cunoaşterii se întâlneşte discret în pictura lui amestecată cu un simbolism ce continuă să viseze romantic.
Constantin Răducan a încercat să sistematizeze şi să pună în valoare acel segment din pictura în care performanţa expresiei coexistă cu o anume etică şi axiologie a creaţiei şi chiar cu o anumită meditaţie. Modern, fără a părăsi convenţia tabloului, diversificat, fără a trăda continuitatea unor motive, meticulos în construcţia imaginii, fără a neglija forţa de seducţie a culorii, exigent în reprezentare, dar de o mare sensibilitate, Constantin Răducan este pe drept cuvânt un cercetător în spaţiul picturii şi al vizualităţii.
Eusebiu Josan este un colorist, prin manipularea materiei cromatice, cu capacitate de a construi solid şi sintetic, doar din câteva pete, dar şi un analist inteligent şi profund, pe alocuri cu tendinţe de arhitect. Extrema codificare a imaginii, absenţa oricărui retorism, încărcătura spirituală a semnului primar şi puritatea abstractă a culorilor (game cromatice non valorice, ton în ton, calitate cald rece) îl apropie, dar foarte puţin, de maniera noului realism francez ai anilor 60, mai precis, de zona uşor decorativă a afişiştilor Valerio Adami şi Edouardo Arroyo.
Prezenţa sculptorului Mircea Roman alături de grup nu este deloc nefirească. Caracter complet antiretoric şi temperament ce exclude ferm supraîncărcarea, dublând cioplirea cu asamblarea, Mircea Roman deplasează semnificativ modelul dinspre statuar spre mobil. Construieşte aproape holist, în forme grele şi elaborează cu minuţiozitate destine. Modalitatea de a gândi forma plastică şi de a înţelege sensul creaţiei, revelează un sculptor de o extremă sensibilitate la substanţialitatea tactilă şi plastică a materiei, dar şi o la fel de mare subtilitate a privirii şi a capacităţii de receptare a fiinţării. În mod absolut, artistul glosează pe tema (spirituală şi nu livrescă) a sacralităţii omului, a identificării transcendenţei cu ipostaza plastică, în timp ce din perspectiva geografiei culturale el ar putea fi plasat la intersecţia civilizaţiei egiptene cu lumea ţării lăpuşului. Prin discreţia aproape pudică a umanoizilor şi, mai ales, prin autenticitatea şi profunzimea mesajului spiritual transmis de aceştia, sculptura lui Mircea Roman are toate calităţile unui eveniment cultural rafinat, viril, autentic.
Aceste voci ale artei noastre contemporane, atât de bine individualizate ca timbru şi atât de solidare prin aspiraţii pot, chiar şi în urma unui simplu stagiu de grup format ad-hoc, să articuleze imaginea unei tendinţe importante din arta românească de astăzi.” - Dana Sarmeş


Orar marţi – vineri 16 – 20, sâmbătă 11 – 15.

 

 

 

Expozitie de Grup 7

 

 

 

 

 

Bastion Theresia corp D Timisoara
23 septembrie - 11 octombrie 2014