Zidaru “Plopi” @ Calpe Gallery
4 – 22 noiembrie 2014
Vernisaj marţi, 4 noiembrie 2014, ora 18.
Fragment din expoziția retrospectivă ÎNGERI, TRONURI, VOIEVOZI semnată Victoria și Marian Zidaru, prezentată la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești
Miercuri, 5 noiembrie, ora 18, la Biserca Sf. Vasile din Dumbrăviţa – prezentarea lucrărilor realizate pentru această biserică: Iconostas, Pantocrator, lampadar
Evenimente realizate în parteneriat cu Galeria H`art

Erwin Kessler, Trepte din cer  (fragment)
“Elementul fundamental al artei Zidaru, responsabil de reacţia spontană şi determinantă (de simpatie sau de alergie) a publicului este caracterul moralizator şi politic al mesajului purtat de operele deloc inofensive. Arta Zidaru nu este doar bătătoare la ochi, ea bate la cap şi la suflet: este o artă-manifest, făcută să convingă şi să învingă, să dăscălească mintea în timp ce instigă ochiul. Exhortaţia este axa acestei arte, nu un simplu element de butaforie. Predica este piedica veritabilă pe care o resimt cei ce refuză şi contestă formula artistică Zidaru. Şi nu e de mirare – predica, discursul este insolit şi la bine şi la rău, atît în ceea ce are el pozitiv cît şi în ceea ce are negativ. Lauda în opera lor devine odă, chiar imn, cu tot ceea ce aduce acesta ca lirism dar şi ca retorism, la nivelul emfatic, chiar ca instrument ideologic (cum şi sînt imnurile, în esenţa lor), ori chiar propagandistic. La rîndul ei, dojana, în opera Zidaru, devine biciuire, condamnare, inflexibilă ca verdict şi sadică ca executare. (...)
Cu mijloace estetice şi cu retorici mistice, Zidaru a edificat, în ultimele decenii, una dintre cele mai coerente, convingătoare şi ireductibile construcţii etice din întregul spaţiu cultural românesc (nu doar din acela vizual). În această construcţie, casa scărilor este cerul, iar operele sînt treptele săpate în acesta. Zidaru a decupat o etică din materialul celest pe care l-a măsurat, cu pasul fiecărei zile, timp de decenii. Însă operele folosesc cerul, recursul la transcendenţă, la divinitate, pentru a accede într-un loc părelnic plasat mai jos, dar care în realitate se află la maxima înălţime a imperativelor: actualitatea, moralizarea sistematică şi inflexibilă a actelor, a făcutelor şi nefăcutelor zilelor noastre, a responsabilităţilor şi a iresponsabilităţilor cotidiene. De aceea opera lui Zidaru s-a înfiripat şi s-a înşurubat spiritualiceşte în întreaga “cultură materială” a prezentului, a vieţii de zi cu zi, de la casă la masă, de la veşminte la meşteşuguri.
Fidel sinelui moral, nu unui bine abstract, care să-i restrîngă apanajul suveranităţii etice, Zidaru s-a apropiat de o grupare religioasă apocaliptică, atunci cînd Biserica i s-a părut prea îngăduitoare cu nedreptăţile curente. Nu căutarea fanatică a miracolului l-a împins către această opţiune, ci intransigenţa puristă. Atît ca artist cît şi ca individ, membru al unui organism social, Zidaru nu a fost niciodată prizonierul iraţionalului sau al intoleranţei. În momentul în care comunitatea apocaliptică respectivă i s-a arătat ca fiind o altă întruchipare a ne-dreptăţii, Zidaru s-a retras, păstrînd însă vie aceeaşi dorinţă şi acelaşi ideal de suprapunere perfectă a existenţei morale peste aceea profesională şi confesională. Nici un ataşament fanatic nu l-a făcut pe Zidaru să nu constate insuficienţa etică a organismelor sociale în care s-a integrat. Atunci cînd a constatat limitele artei, ale sculpturii ca meserie artistică îngustată profesional de sistemul cultural şi de convenţiile intelectuale curente, s-a deschis către experienţa mistică, care i-a prilejuit revelaţia contopirii preceptelor etice cu canoanele unei vieţi derulate în interiorul reperelor de maximă exigenţă ale creştinismului primordial, experienţă crucială, edificatoare şi hotărîtoare. Dar în momentul în care rutina monastică în care se integrase s-a vădit o îngrădire (sau a devenit astfel, a involuat, aşa cum involuează multe idealuri absolute, ajunse -în practică- mici infernuri reglementate abuziv), Zidaru s-a repliat pe poziţia morală proprie, aceea a unei conştiinţe mereu în stare de trezie, atentă nu doar la marile teze spirituale, ci şi la (doar aparent) micile fapte curente.
Zidaru este nu doar o alcătuire etică exemplară (chiar înainte de a fi mistică), ci este o conştiinţă fundamental actuală, contemporană. Ceea ce adesea a fost interpretat, văzut şi prezentat drept plutire în atmosfera rarefiată a unei alte lumi, a aceleia spirituale, supraordonate, nu reprezintă, în faptul operei şi vieţii artistului, nimic altceva decît rabatarea etică şi estetică a experienţei imediate: opera lui Zidaru a răspuns atît imperativelor de locuire, de înveşmîntare, de hrănire, de împodobire şi de exprimare ale contemporanilor săi, cît şi crizelor, dezastrelor şi nefericirilor acestora, care au fost trăite drept crizele, dezastrele şi nefericirile sale. Excursurile sale apocaliptice, atît în discursul vizual cît şi în acela teoretic, au avut mereu ca fundal actualitatea cea mai nemediată: de la masacrul inocenţilor de la Beslan pînă la defrişările sălbatice de la noi, de la dezastrul alimentaţiei nesănătoase pînă la criza politică a societăţii, Zidaru s-a adresat, întotdeauna, unor fapte reale, presante, care impuneau o opţiune etică, un protest puternic, nu doar un simplu reflex artistic la cataclisme fictive, teoretice, speculative. Rabatarea marilor teme religioase creştine asupra contemporaneităţii nu făcea manifestă doar adecvarea perpetuă a marilor metafore religioase atemporale la existenţa socială, ci şi acuitatea lui Zidaru faţă de fiecare moment de restrişte sau de răspîntie a societăţii în care este integrat. Integrat ca o voce marginală, asupritoare poate, prin moralismul ei inflexibil, dar nicidecum o voce solitară, orgolioasă în deşertul propriei contemplări sau fantazări mistice autosuficiente.”
    
In revista Arta, Simona Vilău completează:
„Familia Zidaru este un exemplu aparte de grup/duet artistic din peisajul artistic românesc. Trăiesc și lucrează împreună (dar având idei distincte) de câteva decenii, au un stil vestimentar și de viață arhaic/ecologic și fac proiecte de anvergură, neobosiți, în ciuda tuturor piedicilor financiare sau birocratice.
Sorgintea operelor acestor artiști este una atipică, dar cu o puternică amprentă est-europeană de dinaintea modernității, construită voit fără resurse și citate culturale; se pare că nu vor să aparțină niciunei mode și refuză să se lase impresionați de istorie, cultură și figuri exemplare, cel puțin la nivel de stil și construcție a imaginilor/obiectelor. Ar fi foarte ușor să le trasăm un profil liniar, folosind instrumentele descriptive adresate unei caste religioase sau unor mistici, care, pentru a fi mai ușor de înțeles, sunt ornați cu epitete și cuvinte-cheie desprinse dintr-un generator de cuvinte potrivite. La o a doua privire atentă, putem spune că își extrag temele dintr-un izvor cultural comun al umanității, dar le dau o amprentă personală greu de încadrat într-un sistem pentru că și-au creat deja propriul sistem.” - Simona Vilău, septembrie 2014

Orar de vizitare marţi – vineri 16 – 20, sâmbătă 11 – 15,

 

 

 

 

 

 

 

 

Zidaru
PLOPI

 


 

 

 

 

 

Bastion Theresia corp D Timisoara
04 - 22 noiembrie 2014